Seria FRAX Analizoare ale răspunsului cu baleiere în frecvenţă

Home/Produse Echipamente de Verificare PRAM, Solutii Echipamente de Verificare PRAM/Seria FRAX Analizoare ale răspunsului cu baleiere în frecvenţă
  • Cel mai mare domeniu dinamic şi acurateţefrax
    existente pe piaţă
  • Corespunde tuturor standardelor
    internaţionale pentru măsurători SFRA
  • Analiză avansată şi suport pentru luarea
    deciziilor, integrate în soft. FRAX150 cu ecran
    tactil și PC încorporat
  • Importă date din alte testere FRA
  • Comunicaţie wireless (FRAX 101)
  • Alimentare la baterie (opţional pt. FRAX 99 şi
    FRAX 101)
  • Controlul continuităţii conexiunii la pământ
    (FRAX 101 și FRAX 150)

Transformatoarele de putere sunt unele din cele mai importante componente din infrastructura de transport şi distribuţie a energiei electrice. Costurile generate de defectarea transformatoarelor costă enorm din punctul de vedere al întreruperilor neaşteptate ca şi al lucrarilor de întreţinere neplanificate. Este important să se evite aceste defecte prin efectuarea de teste şi lucrări de diagnoză sigure şi eficiente. Seria FRAX de analizoare a răspunsului cu baleiere în frecvenţă (SFRA) detectează modificările mecanice şi electrice ale miezului şi înfăşurărilor transformatoarelor de putere. Majoritatea companiilor de utilităţi publice şi servicii au utilizat metoda
FRA de peste un deceniu, iar metoda este acoperită de standardele internaţionale. Măsurătoarea este uşor de efectuat şi va “captura” amprenta unică a transformatorului. Măsurătoarea este comparată cu amprenta de referinţă şi dă un răspuns direct dacă părţile mecanice ale transformatorului au rămas nemodificate sau nu. Deviaţiile indică modificări geometrice şi/sau modificări electrice ale transformatorului.

FRAX detectează probleme precum:

amprenta

Înregistrarea datelor amprentă utilizând analiza răspunsului în
frecvenţă (FRA) este o metodă uşor de utilizat pentru a detecta
problemele electromecanice din transformatoarele de putere
şi o investiţie care economiseşte timp şi bani, cheltuiţi altfel în
lucrări de reparaţii nedorite.

  • Deformaţii şi deplasări ale înfăşurărilor
  • Spire în scurt şi înfăşurări întrerupte
  • Structuri de strângere care s-au desfăcut
  • Probleme de conexiune ale miezului
  • Colaps parţial al înfăşurărilor
  • Defecte de punere la pământ a miezului

 

Deplasări ale miezului

 

Beneficii

  • Cel mai mic şi mai robust instrument FRA de pe piaţă.
  • Repetabilitate garantată prin utilizarea unei tehnologii de
    cablare superioară, evitând astfel introducerea de erori
    din cauza conectării şi poziţionării cablurilor (o problemă
    comună pentru echipamente FRA produse de alte companii) (IEC 60076-18, Metoda 1).
  • Satisface toate standardele internaţionale pentru măsurători


    cu analiza răspunsului cu baleiere în frecvenţă (SFRA) (IEC
    60076-18, IEEE C57.149, etc).

  • Cel mai înalt domeniu dinamic şi de acurateţe de pe piaţă,
    permiţând detectarea chiar şi a celor mai subtile modificări
    electro-mecanice din transformator.
  • Analiză avansată şi instrumente de suport software ce
    permit luarea unor decizii corecte privind necesitatea
    analizei şi a diagnozei ulterioare şi/sau a stării actuale a
    transformatorului.
  • PC integrat cu un ecran tactil cu iluminare puternică pentru
    utilizare în lumina directă a soarelui (FRAX 150).

Transformatoarele de putere sunt proiectate pentru a rezista la forţele mecanice din timpul transportului dar şi al evenimentelor din perioada de exploatare, precum defectele sau descărcările electrice. Totuşi, forţele mecanice pot excede limitele specificate în timpul evenimentelor severe sau atunci când rezistenţa mecanică a izolaţiei s-a slăbit prin îmbătrânire. Un test relativ rapid prin care răspunsul amprentă este comparat cu răspunsul post eveniment permite luarea unei decizii sigure dacă transformatorul poate fi repus în serviciu în siguranţă sau dacă este necesară o diagnoză suplimentară.

Bazele metodei

Un transformator constă din capacităţi, inductanţe şi rezistenţe multiple, un circuit foarte complex care generează o
amprentă unică (sau semnătură) atunci când semnale de test sunt injectate la frecvenţe discrete iar răspunsurile sunt
tipărite ca o curbă grafică. Capacitatea este influențată de distanţa dintre conductori. Mişcări ale înfăşurărilor vor
afecta în consecinţă capacităţile şi vor schimba forma curbei. Metoda SFRA se bazează pe comparaţii între graficele
măsurate atunci când se detectează variaţii. Un test SFRA constă din baleieri multiple şi relevă dacă integritatea
mecanică sau electrică a transformatorului a fost pusă în pericol.

Utilizare practică

Atunci când transformatorul este nou sau când este într-o stare cunoscută bună se înregistrează în mod standard pentru fiecare înfăşurare un grafic al amprentei de referinţă. Aceste grafice pot fi utilizate mai târziu ca referinţă în timpul testelor de mentenanţă sau atunci când avem motive să suspectăm că există o problemă. Cea mai sigură metodă este comparaţia bazată pe timp, în care graficele aceluiaşi transformator se compară pentru momente
diferite în timp. O altă metodă utilizează comparaţii bazate pe tip între transformatoare gemene care au aceiaşi construcţie. În ultimul rînd, o comparaţie bazată pe construcţie poate în unele condiţii să fie folosită la comparaţia măsurătorilor între înfăşurările aceluiaşi transformator. Aceste teste comparative pot fi efectuate: 1) înainte şi după
transport, 2) după defecte severe, 3) înainte şi după revizii generale şi 4) ca test de diagnoză dacă se suspectează
probleme potenţiale. Un test SFRA poate detecta probleme ale înfăşurărilor care necesită teste multiple cu diferite tipuri de echipamente sau probleme care nu pot fi detectate cu alte tehnici sau de loc. Testul SFRA este o cale rapidă şi cu costuri minime de a estima dacă au avut loc deteriorări sau dacă transformatorul poate fi repus sigur sub tensiune. Dacă există o problemă, rezultatul testului va furniza informaţii valoroase care pot fi utilizate în a determina acţiunile următoare. O măsurătoare de referinţă efectuată la un moment dat pentru un transformator amplasat într-un punct critic al reţelei este o informaţie nepreţuită ce va permite o analiză ulterioară
mai uşoară şi mai sigură atunci când a avut loc un astfel de incident.

Analiză şi software

Ca linie generală, spirele scurtcircuitate, magnetizarea ca şi alte probleme legate de miez alterează forma graficului
la frecvenţe joase. Frecvenţele medii reprezintă deplasări axiale sau radiale în înfăşurări iar frecvenţele ridicate indică probleme implicând cablurile de la înfăşurări la treceri şi la comutatoarele cu ploturi.

Citeste mai mult […]FRAX-series_DS_ro_V08a1 (2)

Produsul prezentat in cadrul articolului face parte din categoria Echipamente de verificare pram > Echipamente de testare transformatoare si motoare.

Discuta cu specialistii nostri despre aplicatiile la care poti folosi aceste produse ofertare@arc.ro

Tel: 0268-472 577

sigiliu-fundal-transparentacr

2023-11-07T12:35:27+00:00